5 curiozităţii despre Ziua României

După cum ştim cu toţii, Ziua Naţională a României este serbată de 1 decembrie, dar nu a fost mereu aşa. Conducerea ţării a modificat data de câteva ori. De ce? În lista de mai jos vom vedea 5 curiozităţi despre Ziua României:

  1. În 10 mai 1866, Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, a depus jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, tot el a proclamat în faţa parlamentului independenţa de stat a României.
  2. În 30 decembrie 1947, după ce a abdicat forţat Regele Mihai  I, camera deputaţilor a proclamat Republica Populară Română iar ziua de 23 august a fost adoptată drept sărbătoare de stat, sub numele de ziua insurecţiei armate antifasciste, începutul revoluţiei populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste şi arestarea guvernului condus de Ion Antonescu în anul 1944.
  3. Începând cu anul 1990, după revoluţia anticomunistă, ziua de  1 decembrie a fost adoptată drept Ziua Naţională a României, Legea 10 din 1990 nespecificând semnificaţia sau  motivul alegerii acestei zile. Chiar dacă nu s-a specificat oficial, ziua de 1 decembrie, făcea indirect trimitere la Proclamaţia de la Alba-Iulia din 1918.
  4. La 1 Decembrie 1918 a avut loc unirea Transilvaniei şi a Banatului cu România. Basarabia pe data de 27 martie 1918  iar Bucovina s-a alaturat României în 28 noiembrie 1918.
  5. Alba-Iulia a fost aleasă pentru a găzdui Marea Unire din 2 motive: primul motiv – pe data de 1 noiembrie  1599, Mihai Viteazu şi-a făcut intrarea glorioasă în Alba-Iulia, cetatea fiind capitala domnitorului pe scurta perioadă cât a durat Unirea celor trei principate (Muntenia, Moldova şi Transilvania) şi al doilea motiv – în anul 1784, pe acelaşi platou al Cetăţii, Horia şi Cloşca erau traşi pe roată în urma condamnării lor.

La mulţi ani tuturor românilor şi fiţi mândri de naţionalitatea voastră şi în celelalte zile din an, nu numai de 1 decembrie.

 

Anunțuri

20 de gânduri despre “5 curiozităţii despre Ziua României

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s