Impresii Gala Superblog 2021 ediția primăvară/vară

Gala SuperBlog este acel eveniment când ne întâlnim offline pentru a sărbători succesul unei noi competiții. Ultima gala a fost desfășurată pe Zoom. Am participat superbloggeri din toate colțurile tării dar și din afara graniței. Eu am avut provocarea de a participa la gală din tren, deoarece eram în drum spre casă cu ocazia sărbătorilor de iarnă, iar Defileul Jiului nu este unul propice pentru conectări online.

În general ediția de primăvară are o tematică mai feminină, ceea ce reprezintă o provocare mai mare pentru băieți, dar anul acesta au fost mai multe probe ce aveau tematică renovarea / metode de curățare a locuinței. Au fost probe mai puține ca în alți ani dar dificultatea probelor ne-a scos din zona de confort. Gala de anul acesta nu s-a mai ținut în luna Mai ci în Iunie. În loc de ediție de primăvară a fost una de vară, iar gazda a fost Hotelul Opal din Cap Aurora și la 50 m de mare.

De multe ori superbloggerii vin în grupuri mai mici sau mai mari: cu mașina sau cu trenul în funcție de destinație. Eu plecând din București voiam să îmi împart călătoria cu cineva, știind că prin București mulți trec în drum spre Mangailia. Georgiana aka O pisică neagră, a fost mai mult decât drăguță și m-a luat cu mașina ei. Tot din București s-a alăturat și Ralucica. Călătoria a fost plăcută, am povestit ce am mai făcut de când nu ne-am mai văzut. După un drum de aproximativ 3 ore am ajuns la Hotel Opal.

Eu am fost cazată într-un apartament situat la etajul 3 cu o priveliște superbă către Marea Neagră. Apartamentul este unul spațios, având o sufragerie, o cameră unde îți poți depozita bagajele, o baie spațioasă și un balcon de la care avem acces din dormitor și din sufragerie. Am lăsat bagajele și am pornit spre plajă. Ne-am aventurat doar puțin în apă deoarece erau destul de multe alge dar ne-am putut bucura de bronz, o ședință foto-video și un prânz „la botul calului”. După ora 6 am revenit la hotel și am servit cina la terasa hotelului. Ospătarii au fost amabili și au dat pe postul unde se desfășura meciul din cadrul Cupei UEFA.

Dimineață în jurul orei 05:30 am avut parte de un răsărit superb, parcă era pasărea phoenix. Micul dejun a fost servit în regim de bufet suedez. Variante erau pentru toate gusturile și regimurile ( vegetarian și vegan). După ospățul de dimineață, împreună cu Daniel si Costică am avut o sesiune de alergare prin stațiune. Câțiva dintre noi: Raluca, Ralucica, Diana, Georgiana, Dana, Costi și Almona ne-am propus să mergem la ceea ce credeam ca va fi o excursie faină la Festivalul de Lavandă din Pecineaga. Ploaia a avut altceva de spus și ne-a împotmolit în noroi mașinile. După un tratament bogat în noroi și cu ajutorul a doi localnici am reușit să scoatem mașinile. Ne-am întors la hotel să ne deznoroim și să ne pregătim pentru gală.

Cu toții am avut un dor puternic de a ne revedea după 2 ediții, dintre care ultima s-a desfășurat online. Oricât de mult am fi de contectați în mediul online, nu se poate compara cu cel offline în care ne putem îmbrățișa și vedea zâmbetele celorlalți. Și pentru că nu ne-am mai văzut de mult, după gală am stat la povești până la 3 dimineața.

Duminică am servit micul dejun și ne-am luat la revedere de la superblogerii ce trebuiau să plece mai devreme. Am făcut check-out-ul și am bifat o scurtă vizită în Vama Veche unde am servit câte o limonadă sau bere după caz la Terasa Expirat. A fost modul perfect de a încheia experienta SuperBlog.

Aș dori să le mulțumesc celor gazdelor de la Hotel Opal, sponsorilor competiției: Karcher, Franke, Vindem-Ieftin.ro, Dajar, CashClub, Evernisaj, Farmacia La Preț Mic, Frisomat, Alma Parchet, Indira, Negociat.ro, Librarul cu Papion, PiscineIeftine.ro, Litoralulromanesc.ro și Farmec, părinților SuperBlog: Claudia și Albert dar și superbloggerilor care au făcut ca această competiție și gală să fie de neuitat.

Sursa foto: Arhivă personală, SuperBlog, Georgiana Mihailă


4 gânduri despre “Impresii Gala Superblog 2021 ediția primăvară/vară

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s