Cafeaua este un moment de plăcere şi o aromă

Programul meu de lucru este unul simplu, de luni până vineri de la 09:00 la 18:00. Locuind în București și fiind la ceva distanță față de locul de muncă trebuie să mă trezesc destul de devreme, iar dacă nu îmi respect programul de dimineață pas cu pas, când voi ajunge la muncă voi avea de o oră pentru a-mi reveni și a mă apuca de muncă. Așa că vă prezint pe scurt programul meu de dimineață. Mă trezesc în jurul orei 06:30, îmi acord 5 minute pentru un mic exercițiu de gimnastică pentru brațe și picioare, merg la baie, mă împrospătez și apoi îmi pregătesc micul dejun. De când eram mică nu eram fană a acestei mese dar dacă nu mănânc, pe la ora 10:00. Înainte de a servi masa, beau un pahar cu apă și servesc un fruct. După 15 minute, îmi pregătesc de regulă un sandwich și o cafea cu lapte. După micul dejun mă îmbrac și merg la muncă. Deobicei după ora 12:30 îmi mai pregătesc o cafea și atât, dacă îmi fac mai tarziu, voi avea o stare de agitație toată seara și voi adormi târziu.

Până să devin cafegiu cu normă întreagă eu nu știam care sunt speciile de boabe de cafea, dar am învățat că sunt 2 principale: arabica și robusta. Cafeaua arabica este mai aromată decât robusta care are un gust mai puternic, având mai multă cofeină, așa că pentru începători recomand să înceapă cu arabica. Cafeaua robusta te ajută cel mai mult în diminețile în care ai ședințe de lucru intense.

Recent, Etolia m-a provocat introduc în rutina de dimineață două dintre cafelele marcă proprie: una Espresso și cealaltă Indonesia Java Blawan. Chiar dacă nu am avut râșniță, fetele de un magazin de cafea de la Kfea, au fost foarte drăguțe și mi-au măcinat cafeaua.

La Kfea, online sau în magazinele fizice, găsim cafea de specialitate pentru toate gusturile și cantitățile. Deși la lucru avem espressor, împreună cu câțiva colegi am decis să luăm un espressor ce putem pune capsule cafea.

Nu există un singur tip de cafegiu. Ficare își prepară cafeau așa cum îi place, dar sunt câteva categorii ce pot fi recunoscute ușor:

  • Persoana care bea cafeaua fară a adăuga zahăr și/sau lapte
  • Persoana care servește cu lapte și/sau zahăr uneori mai adăugând și frișcă

Eu cu siguranță sunt persoana cea bea cafeaua cu lapte și zahăr. Sunt o începătoare în ceea ce privește cafeaua, poate peste câțiva ani voi avea plăcerea de a savura o cească de cafea fără nici un alt ingredient care i-ar modifica aroma. Una dintre primele amintiri pe care le-am avut cu cafeaua era în momentul în care mama cumpăra cafea boabe iar apoi mă ruga să o macin la aparatul de cafea pe care îl aveam acasă. Iar cele mai dragi amintiri le am atunci când petrec timpul cu cei dragi alături de o ceașcă de cafea.

Voi ce credeți, un cafegiu cu acte în regulă ar trebui să savureze cafeaua cu puțin lapte și zahăr sau ar trebui să fie simplă?


Lasă un comentariu